Te-ai fi gândit vreodată că şi tristeţea e bună?

Mi-am închis calculatorul, am dat off mausului, am luat cheia şi am plecat. M-am urcat pe bicicletă şi m-am dus la cinema unde mă aşteptau rezultatele biologice şi cea ce a contribuit la aceste creaturi. Am vizionat un film de desene animate, un film care oricum nu mă aşteptam să mă dezamăgească. Un film marca Pixar, cu o idee cel puţin excepţională. E vorba de filmul "Întors pe dos" sau "Inside out". http://www.imdb.com/title/tt2096673/?ref_=nv_sr_1

Filmul pleacă de la o idee fantezistă cum că toate stările omului sunt controlate de nişte omuleţi: Bucurie, Tristeţe, Furie, Dezgust şi Frică. Superb e faptul că ei se află undeva în spatele ochilor oamenilor, de unde privesc şi au o consolă de unde transmit comenzile pe care urmează să le facă oamenii.

Povestea porneşte cu prezentarea cadrului, în care se nasc copiii, aceştia având în minte doar bucuria... Cu timpul apar şi celălalte stări. Toate stările generează amintiri, amintiri de bază, amintiri de scurtă durată şi amintiri de lungă durată. Amintirile de bază sunt cele care dau personalitatea fiecăruia. În prima parte a vieţii totul se baza pe bucurie, fericire, reuşite.
Restul filmului prezintă o perioadă critică din viaţa unui copil, este momentul în care rupe legătura cu amintirile de bază şi intervine tristeţea, frustrarea... E prezentată tristeţea ca fiind o "boală" care afectează amintiriile deja "colecţionate". De-alungul filmului Tristeţea şi bucuria ajung fie nevoite să lupte să aducă copilul pe calea cea bună. În timpul peripeţiilor bucuria înţelege că şi tristeţea îşi are locul ei în viaţă. E o lecţie despre cum trebuie să acceptăm fiecare stare în parte. În film o să vedeţi exemplificată utilitatea fiecărei stări şi cum pot fi îmbinate ele. E o lecţie de psihologie!

Demult n-am mai simţit un film atât de profund precum acesta. Au fost momente în care îmi spuneam "sper că nu se văd lacrimi prin ochelarii ăştia".

E un film la care nu poţi anticipa ce urma - semn că se schimbă schema filmelor clasice;
Scenariul filmului nu prea poţi să-l critici - are foarte multe scene neaşteptate care te surprind;
Scenografia este pe atât de simplă pe cât de complexă. E exact cum trebuie;
Iar subiectul este pentru un adult efectiv zdruncinător. Te vei regăsi cu siguranţă în film. Iar pentru un copil este o pildă - toţi copii şi-ar putea înţelege stările şi le-ar învăţa ca fiind normale.

Critic, că-s critic de fel: Două observaţii aş avea... Una ar fi acel pseudo-elefanto-pisică-şi-ce-o-mai-fi, care plânge cu bomboane, dar în anumite scene lăcrimează. Cred că trebuia să pătrundă mai mult în personajul acela. Iar a doua este una din scenele de la sfârşitul filmului (din timpul genericului de final) în care arată ce se întâmplă în mintea unor pisici... Ar trebui să-l contacteze pe cel ce "desenează" Simon's cat, pentru perfecţionare.

V-am prezentat filmul pe scurt, într-un cadru rece şi fără culori ca să nu stric momentul celor ce v-or merge să vadă filmu, însă eu vă recomand să-l vedeţi!


Orevoar!