Un burger şi-o bere sunt ca o plimbare printre stele

De ceva timp sunt înscris în campania Buzzstore, de la care am primit spre testare nişte pacheţele de carne de struţ sub diferite forme.

Trebuie să recunosc că sunt un carnivor convins şi am mâncat destule tipuri de carne, însă carne de struţ nu am încercat niciodată.

Am profitat de moment, şi am făcut nişte burgeri, dar am intenţionat să fie o reţetă care să contribuie şi să respecte conceptul de "sănătos". Dacă pentru mulţi un burgher înseamnă "chestia aia nesănătoasă şi bleach de la "McDonald's", atunci am să vă las să citiţi şi să încercaţi să faceţi ca mine, sau asemănător, după gusturi.

În primul rând, am uns puţin cei 4 burgeri,  (ei au venit gata porţionaţi, însă am să scriu cu altă ocazie şi cum prepar eu singur carnea acasă) pentru că textura lor era destul de lipsită de grăsime, ceea ce ar fi dus ca după prepararea la cald, să fie uscat (încecăcios). Carnea de struţ seamănă foarte bine cu cea de vită, parcă mult mai puţin grasă.

Ca să vedeţi o comparaţie nutritivă a cărnurilor, am să las asta aici.

Am lăsat burgării să se liniştească, şi am început să prepar umpluturile şi sosurile.

Prima dată, am tăiat o ceapă feliuţe mici, am pus-o într-un castron, am pus sare şi un pic de oţet, am băgat degetele în ea, şi am făcut practic o mică salată de ceapă.

Am pus-o deoparte, şi am făcut apoi un sos, care să devină patul burgerilor, şi gustul care să dreagă cumva gustul final. Într-un castron am pus 2 linguri de smântână, un castravete murat tăiat bucăţele mici, şi după gust, am turnat din sosul lăsat de ceapa mai devreme preparată.

Am trecut la carne - am pus burgerii la foc iute, pe un grătar pentru plită, şi alături într-o tigaie mică nişte fâşii de şuncă tăvălite în puţin ulei. Burgerii, după ce i-am întors pe cealaltă faţă, i-am uns pe faţa făcută cu puţin muştar, iar după ce s-a făcut şi cealaltă faţă, am dat focul mic, şi i-am mai întors o dată, punând pe faţa neunsă o feliţă de caşcaval şi apoi peste tigaie un capac. Am lăsat la foc mic încă cât să se topească caşcavalul pe burger. Aveţi mare grijă să nu îi ardeţi, nu au nevoie să fie ultrafăcuţi! Aceea arsură ar avea un gust nasol, amărui, deci atenţie, NU! Între timp am perpelit puţin şi şunca, iar în aceaşi tigaie, am tăvălit puţin partea interioară a pâinii (chiflele) tăiată pe mijloc, astfel încălzind pâinea, am şi "umezit-o", să intre mai uşor.

Am pus pe pâine sosul de smântână, peste el, burgerul, apoi ceapa şi iar pâine. Felia de sus, am uns-o cu puţin ketchupul pe care-l mai aveam prin frigider, dar şi aici, recomand un sos de roşii, iuţit cu ardei şi condimentat cu busuioc.

Aşa am preparat pentru copii mofturoşi!

De mâncat nu vă scriu cum se face, că ştiţi şi voi... bănuiesc.

Iar cât despre "hmm, şi cum a fost?", nu v-aş mai fi scris dacă nu ar fi fost gustos şi bun. Şi da, carnea de struţ, e interesantă, nu are un gust neobişnuit, seamănă foarte mult cu cea de vită. Am mâncat seara aceşti burgeri, cu un Holsten nefiltrat lângă, şi am mers ca "unşi".

Apropo, poftă bună!

Te-ai fi gândit vreodată că şi tristeţea e bună?

Mi-am închis calculatorul, am dat off mausului, am luat cheia şi am plecat. M-am urcat pe bicicletă şi m-am dus la cinema unde mă aşteptau rezultatele biologice şi cea ce a contribuit la aceste creaturi. Am vizionat un film de desene animate, un film care oricum nu mă aşteptam să mă dezamăgească. Un film marca Pixar, cu o idee cel puţin excepţională. E vorba de filmul "Întors pe dos" sau "Inside out". http://www.imdb.com/title/tt2096673/?ref_=nv_sr_1

Filmul pleacă de la o idee fantezistă cum că toate stările omului sunt controlate de nişte omuleţi: Bucurie, Tristeţe, Furie, Dezgust şi Frică. Superb e faptul că ei se află undeva în spatele ochilor oamenilor, de unde privesc şi au o consolă de unde transmit comenzile pe care urmează să le facă oamenii.

Povestea porneşte cu prezentarea cadrului, în care se nasc copiii, aceştia având în minte doar bucuria... Cu timpul apar şi celălalte stări. Toate stările generează amintiri, amintiri de bază, amintiri de scurtă durată şi amintiri de lungă durată. Amintirile de bază sunt cele care dau personalitatea fiecăruia. În prima parte a vieţii totul se baza pe bucurie, fericire, reuşite.
Restul filmului prezintă o perioadă critică din viaţa unui copil, este momentul în care rupe legătura cu amintirile de bază şi intervine tristeţea, frustrarea... E prezentată tristeţea ca fiind o "boală" care afectează amintiriile deja "colecţionate". De-alungul filmului Tristeţea şi bucuria ajung fie nevoite să lupte să aducă copilul pe calea cea bună. În timpul peripeţiilor bucuria înţelege că şi tristeţea îşi are locul ei în viaţă. E o lecţie despre cum trebuie să acceptăm fiecare stare în parte. În film o să vedeţi exemplificată utilitatea fiecărei stări şi cum pot fi îmbinate ele. E o lecţie de psihologie!

Demult n-am mai simţit un film atât de profund precum acesta. Au fost momente în care îmi spuneam "sper că nu se văd lacrimi prin ochelarii ăştia".

E un film la care nu poţi anticipa ce urma - semn că se schimbă schema filmelor clasice;
Scenariul filmului nu prea poţi să-l critici - are foarte multe scene neaşteptate care te surprind;
Scenografia este pe atât de simplă pe cât de complexă. E exact cum trebuie;
Iar subiectul este pentru un adult efectiv zdruncinător. Te vei regăsi cu siguranţă în film. Iar pentru un copil este o pildă - toţi copii şi-ar putea înţelege stările şi le-ar învăţa ca fiind normale.

Critic, că-s critic de fel: Două observaţii aş avea... Una ar fi acel pseudo-elefanto-pisică-şi-ce-o-mai-fi, care plânge cu bomboane, dar în anumite scene lăcrimează. Cred că trebuia să pătrundă mai mult în personajul acela. Iar a doua este una din scenele de la sfârşitul filmului (din timpul genericului de final) în care arată ce se întâmplă în mintea unor pisici... Ar trebui să-l contacteze pe cel ce "desenează" Simon's cat, pentru perfecţionare.

V-am prezentat filmul pe scurt, într-un cadru rece şi fără culori ca să nu stric momentul celor ce v-or merge să vadă filmu, însă eu vă recomand să-l vedeţi!


Orevoar!

Să nu-i spun prefaţă, să-i spun pe faţă...

Ete că am pierdut autobuzul, şi vin şi eu din urmă cu o pagină de blog. Evident, postării acesteia i-aş spune "prefaţă", şi în postarea asta ar trebui să scriu câteva cuvinte, aşa de început, că-s despre mine, că-s despre ce aud-văd-trăiesc-înjur-critic-şamd. Iniţial vroiam să încep să scriu despre un eveniment petrecut acum ceva timp şi despre urmările acestuia, dar am zis că nu-i frumos şi nici nu-i un eveniment prea fericit, şi că ar fi ca pisica fără coadă, sau ca bancul cu elefantul...

Ca să nu încep brusc am decis să vorbesc (mai jos) despre o chestie interesantă şi cu ocazia asta fac un experiment şi aş vrea să pun o întrebare, o întrebare la care dau doar 2 variante de răspuns şi vreau să fiţi sinceri, şi să răspunzi cum dictează "individul" din tine, acela spontan care trăieşte în România zilelor de astăzi.

Plăteşti taxele pentru:
1. a evita amenzile.
2. pentru că trebuie.






Vreau să fi sincer, şi să laşi un comentariu cu răspunsul pe care l-ai dat primul!





Pun întrebarea asta pentru că am rămas uimit când mergând pe autostradă spre mare, am observat panourile de informare despre plata taxei de pod prin SMS. Panourile acelea s-au repetat insistent de mult până la podul Cernavodă, de acolo, panourile aveau alt text: "EVITĂ AMENDA, PLĂTEŞTE TAXA PÂNĂ MÂINE LA ORA 24". Nu i-am dat importanţă, până când la un moment dat mi-au sunat în cap precum vocile de la şcoală de la orele de gramatică prin care deduceam părţile unei propoziţii, "De ce plătim taxe? Ca să nu plătim amendă!". Şi atunci evident că am deschis supersubiect antiplictiseală în maşină cu Alexandra mea, şi ne-am dat seama că nu-i bine. 
Evident, ca-n toate blogurile, urmează analiza scriitorului! (cu o voce ca la microfonul ringului de box)
Hai să privim un pic în ansamblu şi să găsim cercul, sau mecanismul, care cuprinde şi celebra taxă. Păi în cazul de faţă matematica-i simplă, un nene a făcut un pod, podul e bun, e bun până la un moment dat, cineva trebuie să investească nişte bani pentru a repara podul. De acord până aici, poate chiar plictisitor de simplu. Deci psihologic, sociologic, civic, şamd, ţoţi ştim care-i rolul taxei. Acum să găsim şi să atribuim un sens termenului de "amendă". Păi banii pentru investiţie nu o să-i mai aibe de unde da nenea ăla, şi atunci rugăm frumos (de fapt, obligăm) ca toţi ce folosesc podul să plătească o taxă. Dar nenea se supără dacă vre-un căruţaş nu plăteşte podul, deci îl va "sancţiona". Iarăşi e corect şi clar tot ce spun aici. Acum unde vreau să ajung? Ei bine, hai să tragem o concluzie: "de ce trebuie căruţaşul să plătească taxa?". Pentru că dacă vrea să treacă peste pod, trebuie să plătească că acel pod este încă acolo şi va fi şi mai încolo!
Mi se pare de impact negativ atât social cât şi psihologic să spui că plăteşti o taxă ca să nu plăteşti amendă. E mai degrabă o ameninţare decât o motivare. E ca şi cum m-aş duce la piaţă şi aş cere un kg de roşii, iar vânzătorul în loc să-mi zică "5 lei" mi-ar zice "dacă nu vrei faţa spartă dă-mi 5 lei". Acea exprimare care am întâlnit-o pe panourile de după punctul de taxare nu-mi dau de înţeles decât că suntem trataţi ca nişte "infractori".


Deci, cititorule, de ce plăteşti taxa?


PS: Ştiu, simt, parcă te şi aud când spui "TAXE?! DAR UNDE SE DUC BANII DIN TAXE?!?!" Ei bine, nu comentez asta, e un subiect ce le-ar ocupa serverele Google... Dar sunt de acord cu întrebarea ta:D Dar nu asta contează, ci hai să fim mai optimişti şi să sperăm că lucrurile vor lua calea cea bună...

PSS: Da, ştiu că nu crezi, dar fi optimist încontinuare...



Orevoar!